Despre creație și cădere

15,00 RON
Fara TVA

Confruntând în permanență ideea creștină despre creație cu marile idei științifice și filosofice care au adus în discuție această temă, Joseph Ratzinger reușește, în același timp, să aducă la lumină atât pericolele implicate în viziunile despre lume care resping ideea creației, cât și semnificația și consecințelele mesajului creștin despre creație și despre locul omului în lume.

Cantitate

„Amenințarea tuturor lucrurile vii prin activitatea omului, despre care astăzi se vorbește pretutindeni, a dat o nouă urgență tematizării temei creației. În mod paradoxal, se poate însă constata că, în același timp, mesajul despre creație este aproape cu desăvârșire absent din cateheză, din predicare și chiar din teologie.” Astfel, în cadrul a patru omilii pe marginea relatărilor biblice despre creație și a unei prelegeri despre consecințele credinței în creație, Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), își propune în această carte să aducă din nou, în conștiința contemporanilor, această temă fundamentală și „să ofere o încurajare pentru dezvoltarea acestui subiect în cadrul proclamării mesajului creștin și a teologiei.”

Fisa tehnica

Autor
Joseph Ratzinger
ISBN
978-973-141-740-0
Pagini
120
Editura
GALAXIA GUTENBERG
Anul apariției
2020

S-ar putea sa-ti placa