Dicționar de teologi creștini

30,00 RON
Fara TVA

Pr. Ioan Tamaș, în Dicționarul de teologi creștini, a dorit „să furnizeze principalele informații referitoare la viața, opera și importanța a numeroși teologi, de la începuturile creștinismului până în zilele noastre”. Autorul a încercat să includă în acest dicționar „atât teologii din prima categorie sau teologii de profesie, marii creatori de sisteme teologice, cât și o mare parte dintre cei care, în decursul istoriei Bisericii, s-au remarcat în activitatea didactică din marile școli și facultăți teologice sau în activitatea de propovăduire a adevărurilor creștine”. Unul dintre meritele acestui Dicționar este deschiderea sa ecumenică, întrucât autorul a inclus în listă atât pe teologii catolici, cât și pe cei ortodocși și protestanți, care au avut un rol important în istoria teologiei.

Cantitate

Fiecare articol cuprinde datele esențiale din viața teologului respectiv, operele principale, precum și rolul pe care l-a avut în dezbaterea teologică a timpului său. De asemenea, la sfârșitul fiecărui articol se găsește o scurtă bibliografie, care cuprinde atât ediții ale operelor publicate ale teologului, cât și studii despre viața și opera sa. Considerat de autor și ca un „Curs de istorie a teologiei”, acest dicționar este un instrument util și recomandat mai ales celor care, în cercetarea teologică, se întâlnesc destul de des cu nume de teologi necunoscuți, dar despre care ar vrea să afle mai multe informații biografice, bibliografice și de orientare teologică.

Fisa tehnica

Autor
Ioan Tamaș
ISBN
978-606-578-022-4
Pagini
416
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2011

S-ar putea sa-ti placa