Scurta panoramă istorică arată că fiecare Directoriu a fost redactat ca urmare a unor documente importante ale magisteriului. Primul a avut ca referinţă învăţătura conciliară; al doilea, Catehismul Bisericii Catolice, iar al nostru, Sinodul despre Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine, împreună cu exortaţia apostolică a Papei Francisc Evangelii gaudium. În cele trei texte rămân exigenţe comune, care sunt finalitatea şi îndatoririle catehezei, în timp ce fiecare se nuanţează graţie contextului istoric schimbat şi a actualizării magisteriului. Între primul şi al doilea Directoriu au trecut douăzeci şi şase de ani; între al doilea şi al nostru, douăzeci şi trei de ani. În unele privinţe, cronologia arată exigenţa dinamicii istorice căreia trebuie să i se facă faţă. O privire mai aprofundată asupra contextului cultural poate să evidenţieze noile problematici pe care Biserica este chemată să le trăiască. Două în mod deosebit. Prima este fenomenul culturii digitale, care aduce cu sine a doua provocare: globalizarea culturii. Şi una, şi cealaltă sunt aşa de interconectate, încât se determină reciproc şi produc fenomene care evidenţiază o schimbare radicală în existenţa persoanelor. Exigenţa formării care să fie atentă faţă de fiecare persoană pare adesea întunecată în faţa impunerii modelelor globale. Tentaţia de adaptare la forme de omologare internaţională nu este un risc care trebuie subevaluat, mai ales în contextul formării la viaţa de credinţă. De fapt, aceasta se transmite cu întâlnirea interpersonală şi se alimentează în sfera comunităţii. Exigenţa de a exprima credinţa cu rugăciunea liturgică şi de a o mărturisi cu forţa carităţii impune să ştim să mergem dincolo de caracterul fragmentar al propunerilor pentru a recupera unitatea originară a existenţei creştine. Ea îşi are fundamentul în cuvântul lui Dumnezeu vestit şi transmis de Biserică printr-o Tradiţie vie, care ştie să primească în ea ceea ce este vechi şi ceea ce este nou (cf. Mt 13,52), din generaţii de credincioşi răspândiţi în toate părţile lumii. Biserica, în deceniile care au urmat după Conciliul al II-lea din Vatican, a avut ocazia de a reflecta din nou de multe ori asupra marii misiuni pe care Cristos i-a încredinţat-o. Îndeosebi două documente marchează această instanţă evanghelizatoare. Sfântul Paul al VI-lea, cu Evangelii nuntiandi, şi Papa Francisc, cu Evangelii gaudium, trasează parcursul care nu poate accepta circumstanţe atenuante în ce priveşte angajarea zilnică a credincioşilor pentru evanghelizare. "Biserica există pentru a evangheliza", afirma cu putere Sfântul Paul al VI-lea; "Eu sunt o misiune", reafirmă cu tot atâta claritate Papa Francisc. Nu există alibiuri care pot să abată privirea de la o responsabilitate care uneşte fiecare credincios şi întreaga Biserică. Aşadar, legătura strânsă între evanghelizare şi cateheză devine particularitatea acestui Directoriu. El vrea să propună un parcurs care vede unite intim vestirea kerygmei şi maturizarea sa. Salvatore Fisichella arhiepiscop tit. de Voghenza