Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, cartea Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, constituie o noutate în spaţiul cultural românesc şi o considerăm ca un omagiu de recunoştinţă pe care i-l aducem pr. Yves Congar pentru tot ce a făcut pentru Biserica şi teologia catolică, dar nu numai, în secolul al XX-lea. Sperăm ca, după această scurtă incursiune a unor temerari în viaţa şi opera lui Congar, să trezim dorinţa altora de a studia "universul gândirii sale" şi, de ce nu, să îmbogăţească literatura teologică românească cu traducerea lucrărilor sale mai importante . Pentru o vedere de ansamblu, prezentăm în continuare autorii şi temele tratate: Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Introducere. O schiţă a vieţii lui Congar şi a proiectelor sale teologice Ştefan LENGHEN: Misterul Bisericii: Trup mistic, popor al lui Dumnezeu, comuniune Eduard-Paul AMARIEI: Teologia laicatului în perspectiva lui Yves Congar Silviu ŞARAN: Care Biserică? Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Cele patru note în gândirea timpurie a lui Yves Congar Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Prezenţa divină şi Misterul Templului de-a lungul istoriei biblice Bogdan ENĂŞOAE: Tradiţia şi tradiţiile în opera lui Yves Congar Iulian Robert GHERGHEL: Relaţia dintre Cuvânt şi Duh în pneumatologia lui Yves Congar "Congar a influenţat nu doar conţinutul documentelor conciliului, ci poate fi observată o mare asemănare între metoda lui Congar şi cea folosită de conciliul ecumenic: revenirea la izvoare (Biblia şi Sfinţii Părinţi), deschiderea ecumenică, atenţia acordată aspiraţiilor lumii moderne şi vocii laicilor. Toate acestea sunt mijloace de cercetare teologică pentru care a pledat Congar. Vocea sa profetică, ce fusese redusă la tăcere, a fost acum ascultată şi treptat respectată de către episcopii cărora Congar le ţinea conferinţe şi le scria discursuri, fiind totodată atent să nu dea impresia că în cadrul conciliului ar putea exista o autoritate a teologilor paralelă cu cea a episcopilor. El a considerat conciliul ca fiind o strădanie comună a episcopilor şi a experţilor, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Această contribuţie pe care el a avut-o la conciliu a fost apreciată în aşa măsură de unii teologi, încât au ajuns să-i spună «Conciliul lui Congar». El a lucrat pentru a face cunoscute documentele conciliului, pentru a promova răspândirea sa şi pentru a oferi ceea ce considera a fi o corectă interpretare a spiritului şi învăţăturii conciliare. În ciuda stării precare de sănătate care se înrăutăţea din ce în ce mai mult (scleroza i se agrava), a continuat să lucreze, oferindu-şi contribuţia şi viaţa Bisericii. Ultima sa lucrare importantă este Je crois en l'Ésprit Saint. În noiembrie 1994, cu doar câteva luni înainte să moară, pe 22 iunie 1995, a fost creat cardinal de către papa Ioan Paul al II-lea, ca recunoaştere a lucrării şi vieţii sale de adevărat slujitor al Bisericii, fiind, aşa cum el însuşi şi-a dorit, o adevărată harpă eoliană în care Dumnezeu a suflat, făcând-o să vibreze şi să cânte" (Lucian Păuleţ). Pr. dr. Ştefan Lupu