Autorul este, într-adevăr, convins că vestirea credinţei astăzi are tot interesul de a considera pedagogia lui Isus drept o referinţă fundamentală: nu este doar o pedagogie a revelaţiei, este o pedagogie revelată. Iată de ce această carte - care încearcă să propună cât mai bine datele teologice complexe şi, din această cauză, nu poate face economie de orice tehnicitate - se adresează nu doar celor care studiază teologia, ci şi creştinilor convinşi, care simt nevoia de a fundamenta ca sub-fundaţie motivele pe care le au de a-l mărturisi pe Isus din Nazaret drept Cristos şi Domn, precum şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, care, preocupaţi de "cazul Isus", caută să cunoască pe ce cale şi în numele a ce creştinii pot crede că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu. Lucrarea cuprinde două mişcări şi o concluzie. Partea întâi, "Accesul la cristologie", trasează pe scurt cei doi timpi ai dezvoltării acesteia, de ambele părţi ale pragului, care este învierea. Partea a doua, "Istoria şi credinţa", se dedică problemei puse referitor la Cristos de timpurile moderne. Se cunoaşte opoziţia care a apărut între Isus al istoriei şi Cristos al credinţei. Unde ne aflăm astăzi cu privire la acest punct crucial? În ce măsură istoria poate suporta şi verifica afirmaţiile credinţei? Cum aceste două date se articulează într-o unitate care respectă specificitatea acestor două domenii? Analiza este introdusă de parcursul istoric al mişcării de balansare care i-a determinat de două secole pe teologi să dea, în mod succesiv, prioritate uneia sau alteia. Bernard Sesboüé