

Această carte este un manual pentru formatori şi părinţi ce are drept scop prevenirea disconfortului psihologic. Raffaele Mastromarino îşi propune nu doar să-i ajute pe părinţi ca să asigure copiilor lor o bună dezvoltare, ci şi să ofere acele competenţe necesare pentru a putea exercita un parenting optimal. A fi părinte este, într-adevăr, o sarcină foarte grea, care implică responsabilităţi enorme în ceea ce priveşte binele copiilor şi posibilitatea ca aceştia să devină adulţi siguri de ei, capabili să-şi exprime şi să-şi organizeze trăirile emoţionale, să aibă un bun nivel al stimei de sine, să fie flexibili şi capabili de a rezolva conflicte şi dificultăţi.
Cartea lui Mastromarino propune, aşadar, un proiect care se sprijină pe trei piloni: punerea la dispoziţie a instrumentelor necesare pentru a fi un bun părinte; învăţarea modalităţii de a avea grijă de sine, pentru a avea apoi grijă de alţii în măsura în care există capacitatea de a avea grijă de sine; prezentarea de programe de intervenţie şi de competenţe celor care doresc să promoveze educarea şi creşterea copiilor. Autorul le sugerează părinţilor o muncă de "reînvăţare", îi ajută să se confrunte cu ceea ce este copilul de-a lungul etapelor sale de dezvoltare. Sunt descrise în acest sens caracteristicile genetice, competenţele de bază înnăscute, precum şi trăsăturile specifice copiilor încă de la naştere. Se face o descriere detaliată a fiecărei etape: a explorării, a primei despărţiri, a socializării, a şcolarizării şi a construirii de aptitudini, a adolescenţei şi a tinereţii. În descrierea fiecărei etape sunt prezentate numeroase exerciţii ce stimulează părinţii nu doar de a se cunoaşte pe ei înşişi, ci şi să înţeleagă cum "funcţionează" un copil, ce să facă concret pentru a ajunge la o sintonie cu nevoile copilului, ce mesaje să-i transmită în anumite momente cu scopul de a-l ajuta să-şi dezvolte încrederea în sine şi stima de sine. Precum sub o lupă, orice reacţie posibilă a copilului este descompusă şi analizată pentru a ajuta părintele să înţeleagă cum să se comporte şi pentru care motiv să facă ceea ce i se propune în această carte. Exerciţiile propuse sunt, de asemenea, subiecte de reflecţie şi de discuţie pentru a ajunge în mod autonom la însuşirea strategiilor folositoare rezolvării problemelor ce ar putea să apară atunci când se intră în rolul de părinte. Exerciţiile sunt totodată instrumente preţioase pentru educatorii şi profesioniştii interesaţi de creşterea copiilor. La fiecare etapă de dezvoltare, printr-un proces de "redefinire", adultul este invitat să devină conştient de ceea ce a învăţat de la părinţii săi şi să se diferenţieze de aceştia. Doar printr-o conştientizare a propriilor modalităţi relaţionale şi a stilurilor de interacţiune se poate înţelege mai bine cum răspunsurile la nevoile copilului sunt date deseori - aşa cum spuneam mai înainte - în mod mecanic, provocate de dinamici inconştiente legate de introiecţii ce pot face dificilă instaurarea unei relaţii optime. emoţiile experimentate de părinte în prezenţa fiului sunt deseori legate de motivaţii inconştiente ce nu îi permit să fie sensibil la nevoile fiului şi să-i răspundă în mod satisfăcător. În acest volum este de un real folos şi noutatea acurateţei cu care sunt subliniate nevoile părinţilor şi modalităţile prin care sunt invitaţi să aibă grijă de ei înşişi (cu ajutorul exerciţiilor şi a temelor), pentru ca mai apoi să fie capabili să aibă grijă de copiii lor. Cu un stil clar, atrăgător şi captivant, textul se prezintă totodată ca un instrument practic preţios şi unic în acest sector, ca un vademecum pentru cine este deja părinte, ca un ghid pentru cel care se pregăteşte să devină, ca un instrument de lucru în domeniul social şi educaţional pentru cei care îşi propun să organizeze cursuri de formare şi de intervenţie în educarea şi creşterea copiilor. Grazia Attili Profesor titular de psihologie socială Universitatea "La Sapienza", Roma