MISTERUL LUI ISUS ȘI CUNOAȘTEREA DISCIPOLILOR Texte ales din Evanghelia după sfântul Marcu
Evanghelia după sfântul Marcu rămâne fascinantă şi provocatoare, oferind un portret original al lui Isus şi îndemnându-i pe creştini la cunoaşterea şi urmarea Mântuitorului. În ceea ce priveşte metodologia, lucrarea de faţă îşi propune să ofere o introducere în universul gândirii şi teologiei celei de-a doua Evanghelii canonice. Punctul central îl constituie însă analiza unor texte din care se pot extrage liniile fundamentale ale proiectului ce a stat la baza operei lui Marcu. Planul respectiv are în vedere imaginea lui Isus şi percepţia sa din partea discipolilor. Totul are drept finalitate o mai bună cunoaştere a lui Isus Cristos, centrul credinţei şi al vieţii creştine.
La începuturile creştinismului şi mult timp după aceea, Marcu nu a atras atenţia teologilor, cateheţilor şi păstorilor Bisericii, Evanghelia sa fiind considerată sobră şi săracă. De altfel, între secolele III-IX d.C. singurul comentariu mai complet îi aparţine lui Beda Venerabilul. Chiar dacă nu a fost atât de folosită de-a lungul istoriei Bisericii din cauza priorităţii avute de Evanghelia după sfântul Matei, în ultimele decenii se asistă la o reevaluare a operei lui Marcu. Atenţia, care de la jumătatea anilor ’50 ai secolului trecut a fost acordată acestei scrieri evanghelice, se datorează în primul rând descoperirii – sau redescoperirii – teologiei sale. Marcu e un teolog care elaborează un prim portret al lui Isus în cadrul unui plan kerygmatic. Rădăcinile redescoperirii lui Marcu sunt însă mai îndepărtate, ele declanşându-se în perioada cercetărilor asupra vieţii lui Isus în era criticii raţionaliste şi liberale. Studiile au luat amploare mai ales după anul 1838, când C.H. Weisse şi C.G. Wilke au lansat teza priorităţii temporale a Evangheliei lui Marcu, faţă de Matei şi Luca. Teza este cunoscută sub numele de ipoteza celor două izvoare: Mc şi Q (Quelle). Odată cu această ipoteză s-a consacrat şi ideea conform căreia Marcu ar fi fost prima Evanghelie scrisă. O contribuţie ulterioară la aprofundarea operei a adus şi afirmaţia potrivit căreia Marcu ar fi inventat genul literar „evanghelie”. În opinia lui R. Bultmann şi a lui R. Pesch, Marcu a creat un tip de operă care nu avea precedent în tradiţiile timpului.
Fisa tehnica
- Autor
- pr. dr. Iulian Faraoanu
- ISBN
- 978-606-578-276-1
- Pagini
- 156
- Editura
- SAPIENTIA
- Anul apariției
- 2016