CI NE MÂNTUIEȘTE DE CEL RĂU Doctrina și ritualul exorcismelor
Pentru mulți oameni din zilele noastre relatările despre diavol au devenit simple povești, în care nu se mai crede. Însă, după cum ne spune Conciliul al II-lea din Vatican, „Întreaga istorie a omenirii e străbătută de o bătălie apriga împotriva puterilor întunericului; aceasta a început de la origini si va dura, după cum spune Domnul, până în ziua de apoi” (Gaudium et spes 37). În lupta cu aceste puteri ale întunericului preotul lui Cristos se folosește de rugăciunea exorcismelor, a căror doctrină și ritual sunt prezentate în această carte a pr. Claudiu Dumea, profesor de liturgie și părinte spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.
Cartea este structurată în trei părți. În prima parte, autorul răspunde la întrebarea „Cine este și cu se ocupă diavolul”. Scrie autorul: „Numele celui mai de temut dușman al lui Dumnezeu și al omului este acela de diavol – «diabolos»”, adică acela care separă. În continuare, este prezentată învățătura biblică, cea a sfinților părinți și a magisteriului Bisericii cu privire la diavol, după care se trece la prezentarea ocupațiilor diavolului, aducând diverse exemple ale acțiunilor acestuia în istorie. Capitolul al II-lea al cărții prezinta actualul Ritual al exorcismelor. În introducerea la acest capitol, autorul face o scurtă incursiune în istoria ritualurilor exorcismelor, trecând apoi la expunerea principiilor generale ale Ritualului. În continuare, prezintă structura Ritualului și celebrarea ritului exorcizării. Capitolul al III-lea vine cu o serie de „Rugăciuni pentru uzul privat al credincioșilor care se află în situația de a lupta împotriva puterii întunericului”, structurate în două părți: 1) Rugăciuni din Ritualul exorcismelor si 2) Alte rugăciuni de izgonire a Celui Rau. Scrisă în stilul caracteristic părintelui Claudiu Dumea, cartea este de un real folos celor care vor să afle mai mult despre cine este diavolul, dar și despre cum se poate lupta împotriva Celui Rau.
Fisa tehnica
- Autor
- Claudiu Dumea
- ISBN
- 978-973-8980-77-8
- Pagini
- 60
- Editura
- SAPIENTIA
- Anul apariției
- 2010