BAZELE SPIRITUALE ALE MEDICINII ALTERNATIVE

25,00 RON
Fara TVA

Cartea aceasta se adresează în primul rând celor ce vor să-şi asume o trăire creştină deplină, să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu şi învăţătura Bisericii şi vor să ştie pe ce poziţie să se situeze faţă de medicina alternativă. În al doilea rând, chiar şi cei care pretind că trăiesc total detaşaţi de „religie” trebuie să ştie că nu reuşesc asta apelând la medicina alternativă. În al treilea rând, mă adresez cadrelor medicale care doresc să se informeze asupra mecanismelor ascunse ale acestor metode. Din câte ştiu, despre medicina alternativă nu se vorbeşte aproape deloc în facultăţile de medicină, iar dată fiind amploarea acestui fenomen, medicii de astăzi trebuie să fie informaţi asupra ofertei venite din partea „concurenţei”.

Cantitate

Planul acestei cărţi este următorul: întâi de toate, trebuie să stabilesc cadrul în care analizez fenomenul medicinii alternative. Aşa cum arată titlul, e vorba despre o analiză a bazelor ei spirituale. De aceea, nu mă voi referi la studii ştiinţifice care validează sau neagă eficienţa lor. Indiferent de abordarea ştiinţifică pe care aş urma-o, pro sau contra, sunt convins că se vor găsi alte studii care să demonstreze contrariul. Acest aspect e frapant mai ales în controversele iscate de homeopatie. Abordarea mea urmăreşte elucidarea bazelor spirituale ale acestor metode, în special pentru folosul celor care doresc să rămână fideli învăţăturii creştine. Dat fiind acest cadru de lucru, e nevoie de un sistem de referinţă faţă de care să putem aprecia dacă o practică medicală alternativă şi filosofia ataşată ei este recomandabilă unui creştin. Acest sistem de referinţă nu poate fi decât învăţătura Bisericii, mai exact, învăţătura ei despre natura umană. Apoi voi descrie modul cum e văzută natura umană în hinduism, pentru că acolo găsim concepte des vehiculate în multe ramuri ale medicinii alternative, cărora e bine să le înţelegem originea şi modul de funcţionare în contextul în care au fost definite. Corpusul lucrării îl constituie analiza principalelor forme ale medicinii alternative prezente în România. Voi aborda acupunctura, reflexoterapia, iridologia, Reiki, radiestezia, homeopatia, Ayurveda, medicina antroposofică, precum şi unele metode îndeaproape înrudite cu ele (macrobiotica şi terapia cu remedii florale Bach), urmărind în special latura lor spirituală şi măsura în care conceptele spirituale sunt importante pentru vindecare. Aşadar, abordarea mea vine din perspectivă creştină, nu este una pur fenomenologică. Adică nu doar „constat” cum funcţionează aceste metode, ci încerc să le evaluez din perspectiva credinţei noastre. După aceea, voi trage concluzii şi voi formula recomandări generale. Ernest Valea

Fisa tehnica

Autor
Ernest M. Valea
ISBN
978-606-578-288-4
Pagini
270
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2016