• Nou

HAMOR ȘI ATONA. MĂGĂRUȘII LUI DUMNEZEU (COLOR)

30,00 RON
Fara TVA

Cuprinzând 12 povestioare cu ilustrații, scrise cu o naturalețe și un umor deosebit, cartea îi invită pe copii să descopere aventurile extraordinare ale măgărușului Hamor și a măgăriței Atona, care, apropiindu-se de vârsta adolescenței, se hotărăsc să fugă de acasă și ajung În Țara Sfântă. Mai mult decât o simplă carte de povestiri, volumul de față reprezintă și un manual rafinat prin care copiii pot face cunoștință, imaginar, cu frumusețea locurilor sfinte, a sărbătorilor și obiceiurilor din Țara Sfântă, trasând, imperceptibil, și un model de comportament, în societate, pornind de la codul unui măgar educat. De asemenea, aceste pagini reprezintă și un mod inedit de a insufla copiilor dorința de a se apropia și a citi Cartea Sfântă, mai ales Vechiul Testament.

Cantitate

Prin intermediul acestor povestioare de un farmec aparte, micii cititori vor face cunoștință cu măgăruși care au fost martori la evenimente importante din Vechiul Testament: măgărușul lui Zaharia și al Elisabetei, măgărița lui Balaam, măgărușii Maicii Domnului sau măgărușul care l-a purtat pe Isus pe străzile Ierusalimului, în ziua de Florii. Într-un mod fermecător, copiii sunt învățați că orice ființă își are rostul ei pe pământ, iar concluzia autorului reprezintă o temă de gândire surprinzătoare: dacă această carte este povestea unor măgari care și-au dorit să fie oameni, există oameni care își doresc să fie „măgari”, asemenea celor din poveste.

Fisa tehnica

Autor
Gina Agapie
ISBN
978-606-770-153-1
Pagini
82
Editura
SERAFICA
Anul apariției
2020

S-ar putea sa-ti placa