Conceptul metodologic se regăseşte în tradiţia exegezei "istorico-critice", dar ţine cont şi de noi metode, în măsura în care acestea ajută la înţelegerea sensului istoric al celor scrise; trebuie să aibă în vedere o interpretare a Bibliei pentru care erosul filologic, incoruptibilitatea istorică şi responsabilitatea teologică nu constituie contradicţii, ci o unitate interioară. Apropierea ecumenică dintre exegeza catolică şi cea protestantă este înţeleasă de la sine; trebuie folosite posibilităţile unui dialog iudeo-creştin privind un domeniu atât de sensibil al Noului Testament; atenţia acordată religiilor şi filosofiilor ne-biblice este o condiţie pentru munca ştiinţifică. De o importanţă deosebită este legătura cu exegeza veterotestamentară. Decisivă este căutarea adevărului eliberator al evangheliei, care poate fi găsit pe fundalul Vechiului Testament în cadrul mărturisirii inspirate de către Noul Testament în privinţa realităţii lui Cristos.