„Mi se pare că am citit sau auzit undeva această comparaţie: acela care începe să facă rugăciune lăuntrică trebuie să-şi imagineze că începe să amenajeze, pe un pământ foarte neroditor care face buruieni, o grădină în care să se răsfeţe Domnul nostru. Maiestatea Sa smulge buruienile şi sădeşte plantele cele bune. Să considerăm că acesta este un fapt deja împlinit atunci când un suflet s-a hotărât să se dedice rugăciunii şi a început să o practice. Datoria noastră, ca buni grădinari, este să muncim, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru creşterea şi udarea plantelor ca să nu piară, ci să ajungă să facă flori parfumate, spre mai marea bucurie a Stăpânului nostru. Atunci, El va veni adesea să se delecteze în această grădină şi să se bucure între aceste virtuţi.” (V 11, 6)