Bernard Pouderon ne demonstrează că avem de-a face cu o scriere gnostică. Apoi Jeannine Siat se ocupă de studierea deosebirilor dintre evangheliile canonice și evangheliile apocrife, subliniind faptul că cele dintâi aleg să meargă pe linia subiectivității, a obiectivității, pe când celelalte abundă în istorisiri care ne trezesc mai degrabă uimirea. În ele, apelul la imaginație este un fapt omniprezent. Părinții Bisericii însă au pus la cale cu repeziciune criteriile care să deosebească scrierile canonice de cele apocrife. Ne dăm seama de acest aspect mai ales odată cu Scrisoarea festivă numărul 39 a lui Atanasie din Alexandria și cu lucrarea Despre doctrina creștină a lui Augustin. Marlène Kanaan ne introduce într-un text original și prea puțin cunoscut din Evul Mediu: Romanul lui Varlaam și al lui Ioasaf, păstrat în mănăstirea Balamand (din Liban), reprezentând o adaptare creștină a unei legende indiene. Romanul poate fi clasat în rândul scrierilor apocrife tardive. Apoi, Jacqueline Amat, o specialistă în vise, ne propune o meditație foarte concentrată asupra viselor și viziunilor în calitatea lor de categorii literare sau de experiențe spirituale. Și, la final, Patrick Laurence își pune niște întrebări despre statutul ereziei prisciliene. Marie-Anne VANNIER