Într-adevăr, "în teologia Părinţilor Bisericii, problema unităţii interioare a Bibliei unice a Bisericii, formată din Vechiul şi Noul Testament, era o temă centrală. Maniheii, în schimb, propovăduiau un creştinism al cărui Cristos nu avea nevoie de mărturia profeţilor evrei. În acest context sfântul Ambrozie i-a făcut cunoscută lui Augustin o interpretare a Vechiului Testament care făcea transparentă înspre Cristos Biblia lui Israel, depăşind nu doar scandalul exterior al formei literare nesatisfăcătoare a Bibliei Vetus Latina, ci mai ales scandalul interior al unei cărţi care se arăta acum a fi mai mult decât un document al istoriei de credinţă a unui popor anume, cu toate greşelile şi revoltele lui: era glasul unei înţelepciuni care venea de la Dumnezeu şi care se adresa tuturor" - mai arată cardinalul Ratzinger în acelaşi loc. Documentul este structurat în trei mari capitole (I. Sfintele scripturi ale poporului evreu, parte fundamentală a Bibliei creştine; II. Teme fundamentale ale scripturilor poporului evreu şi acceptarea lor în credinţa creştină; III. Evreii în Noul Testament) şi se încheie cu parte de concluzii generale şi orientări pastorale.