Isus Cristos înainte de creştinism

25,00 RON
Fara TVA

Cartea a fost gândită să fie citită și de cei fără credință, cititorii fiind chemați să privească la un om care a trăit în Palestina primului secol și să încerce să-l privească prin ochii contemporanilor săi. Interesul autorului se focalizează pe omul care a fost înainte de a deveni centrul credinței creștine. Punctul de plecare nu este explicit credința în Isus Cristos ci, mai degrabă, aceasta este concluzia. Albert Nolan, prin această cercetare istorică, dorește să ajute cititorul să descopere adevărul istoric despre Isus Cristos.

Cantitate

Cartea este împărțită în patru părți, însumând la rândul lor 19 capitole. După un scurt cuvânt al traducătorului și o introducere, autorul, în prima parte, prezintă figura lui Isus Cristos, a aceluia care este mai mult decât creștinismul, cel care stă deasupra acestei religii ca un judecător a toate ce s-au făcut în numele lui, dar și figura lui Ioan Botezătorul, cel care a vestit și a pregătit venirea lui Isus. Partea a doua, așa cum sugerează și titlul ei, Praxis (termen latinesc care înseamnă procedură, mod de a acționa) prezintă preocuparea din partea lui Isus fata de cei săraci și față de cei prigoniți, manifestată mai ales prin iertare și vindecare. A treia parte, Vestea cea bună, aprofundează unele teme pe care Isus le-a vestit, cum ar fi: Împărăția lui Dumnezeu, modul în care această împărăție se raportează la bogăție, prestigiu, solidaritate, putere etc. Cea de-a patra parte, Confruntarea, prezintă evenimente premergătoare morții lui Cristos, acuzarea, judecarea, condamnarea și moartea, autorul evidențiind totodată faptul ca Isus Cristos este sigurul care a supraviețuit încercării, chiar daca a murit (cap. XVIII).

Fisa tehnica

Autor
Albert Nolan
ISBN
978-606-578-072-9
Pagini
250
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2012

S-ar putea sa-ti placa