

De-a lungul a zece ani am adunat date bogate despre poziția spirituală a savanților din domeniul științelor exacte. Exprimăm înalt respect pentru aceștia care, pe lângă geniul creator, au avut înălțimea spirituală și morală și și-au mărturisit public credința, au învederat-o în operele lor sau au lăsat indicii despre atitudinea lor religioasă în jurnale, scrisori sau manuscrise. Ideea scrierii unei cărți pe tema credință-știință își are origine în continua, puternica, insistenta încurajare a profesorului Ioan Coriolan Sigarteu de a pune în lumină credința creștină a celor mai mari savanți. Denumirea DICŢIONARUL SAVANŢII LUMII CRED ÎN DUMNEZEU s-a conturat pe măsură ce numărul mare de savanți și datele tot mai consistente despre credința lor cereau o sistematizare riguroasă.
Prezentarea savantului conține, în general, două părți: Prima este o prezentare a vieții și activității științifice, preluată sistematic dintr-o biografie sau, majoritatea, dintr-un dicționar. Am subliniat elementele reprezentative, spre a marca meritele științifice ale personalității respective. A doua parte prezintă dimensiunea creștină (religioasă) a fiecăruia, exprimată de savant sau identificată din opera/corespondența/însemnările sale sau relatată de rude/colaboratori/cunoscuți.