REVOLUTIA SEXUALĂ GLOBALĂ Distrugerea libertăţii în numele libertăţii
Gabriele Kuby, catolică de origine germană, sociolog, mamă a trei copii, în această carte are curajul să nominalizeze ameninţarea libertăţii noastre de către o ideologie antiumanistă. Această ideologie despre care vorbeşte autoarea constă într-un program de reeducare al indivizilor propus de către guverne, de autorităţile europene şi o parte a mass-media. Ceea ce trebuie eliminat din mentalitatea indivizilor prin acest program este un obicei vechi de milenii al omenirii: obiceiul de a diferenţia bărbaţi şi femei; să distingă puterea de atracţie sexuală reciprocă, pe care se bazează existenţa şi persistenţa omenirii, de toate celelalte forme de satisfacere a instinctului, să-l privilegieze prin instituţionalizare şi să-l supună unor anumite reguli umanizatoare.
Autoarea, în cele 15 capitole expuse detaliat, încearcă să tragă nişte semnale urgente de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi în prezent şi la modul în care fiecare individ, bărbat şi femeie, trebuie să reacţioneze. Lucrarea, având un stil sobru, precis, concis, se prezintă ca un obiect de iluminare cât priveşte întreaga chestiune a Revoluţiei sexuale globale. Gabriele Kuby descrie această revoluţie ca fiind un mod prin care se ajunge la distrugerea sistemelor de valori ale tuturor culturilor şi religiilor. De asemenea, opera autoarei germane examinează, printre altele, poziţia creştină faţă de homosexualitate şi relaţia Bisericilor cu pretenţiile revoluţiei; apoi, prin exemple concrete, demonstrează că revoluţia sexuală decurge politic ca un atac asupra libertăţilor fundamentale democratice şi care este îndreptat îndeosebi împotriva creştinilor. Toate acestea conduc, în ultimul capitol, la chestiunea de interes a cărţii: avertizarea asupra unui nou totalitarism, care "distruge libertatea în numele libertăţii". Mesajul fundamental al lucrării este, finalmente, apelul la "salvarea identităţii de gen ca bărbat sau femeie, a moralei, a familiei, a Bisericii şi a sfinţeniei vieţii". Cartea se adresează tuturor, întrucât Revoluţia sexuală globală atinge în primul rând fiecare categorie de persoane, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, dar, în aceeaşi măsură, atinge însăşi existenţa noastră şi viitorul societăţii. Fiecare dintre noi este invitat, în epilogul lucrării, la acţiune şi atitudine în faţa unei astfel de mişcări care are potenţialul de a schimba radical cursul societăţii. În acest sens, ne sunt de un real folos celebrele cuvinte ale sfântului Maximilian Maria Kolbe: "Nimeni din lume nu poate schimba adevărul. Putem doar să-l căutăm, să-l găsim şi să-i slujim".
Fisa tehnica
- Autor
- Gabriele Kuby
- ISBN
- 978-606-578-160-3
- Pagini
- 484
- Editura
- SAPIENTIA
- Anul apariției
- 2019