Teme biblice
Expresia Cuvântul lui Dumnezeu este utilizată frecvent în limbajul religios. Ea se referă la ceea ce Dumnezeu a oferit oamenilor mai de preţ: ansamblul de învăţături şi de legi care să le servească omului şi societăţii umane, pentru a duce o viaţă împlinită.
Acest mesaj a fost transmis oamenilor, potrivit Epistolei către Evrei, „în multe rânduri şi în multe feluri”; istoria Cuvântului lui Dumnezeu, care este, simultan, vestire şi înfăptuire a lucrării salvatore a lui Dumnezeu, prin Fiul său, în folosul tuturor oamenilor, a fost consemnată în paginile Bibliei. (Pr. dr. Tarciziu-Hristofor Şerban)
Sora Cristina Mareş a urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti şi deţine un doctorat în teologie privind studiul şi exegeza Vechiului Testament şi limba ebraică. Din 1999 predă la Facultatea de Teologie Romano Catolică a Universităţii din Bucureşti. A publicat Cartea Mângâierii. Isaia 40-55 (2007) şi Toată frumoasă eşti, Marie (2016), a susţinut conferinţe biblice naţionale şi internaţionale, a scris articole în diferite reviste, a organizat simpozioane internaţionale pentru dialog biblic iudeo-creştin, fiind prezentă la radio şi televiziune.
Fisa tehnica
- Autor
- Cristina Mareș
- ISBN
- 978-606-728-050-0
- Pagini
- 150
- Editura
- ARCB
- Anul apariției
- 2018