

Valerio Albisetti ne ajută să înţelegem că, în construirea unei relaţii de prietenie, este necesar să lucrăm, în primul rând, cu propria noastră persoană: să ne eliberăm de propriile nevroze, să înfruntăm şi să ne rezolvăm problemele, să fim disponibili la critică, să fim conştienţi, să fim deschişi spre ascultare, comunicare, schimbare. De fapt, prietenia între fiinţele umane nu este posibilă fără a parcurge calea maturizării interioare, a conştiinţei. Apoi abordează tema prieteniei prezentând diversele forme ale prieteniei (ca ospitalitate, dăruire, iertare); prietenia ca alegere; esenţa prieteniei; limbajul prieteniei, adevăratul prieten.
Astăzi, multe persoane se simt dezamăgite, decepţionate, neîncrezătoare, încât nici nu mai cred în prietenie. Sau, mai bine zis, prietenia a devenit o experienţă prea dificilă, prea angajantă. Suntem mai ataşaţi de lucruri, decât de persoane. De multe ori dorim să avem un prieten pentru a depăşi propria singurătate, alteori pentru că avem nevoie de afecţiune. Dar prietenia se construieşte. Trebuie mai curând să fim prieteni decât să avem prieteni. Prietenia despre care autorul vorbeşte în această carte merge împotriva curentului. Nu se bazează pe lucruri exterioare, generalizate; nu este aceeaşi pentru toţi, nu se bazează pe reţete, pe reguli, pe aspecte colective, sociale. Drumul către prietenie poate fi abordat dobândind abilităţi şi atitudini. Renunţarea, sensibilitatea, disciplina, bunătatea ne ajută să fim mereu disponibili către ceilalţi. Adevăraţii preteni se văd unul pe altul aşa cu sunt în realitate, se critică reciproc şi rămân prieteni.