

Cartea reprezintă o primă biografie amplă dedicată sfântului Anton în limba română, în perioada interbelică, semnată de pr. Anton Bişoc. Meritul cărţii este acela de a pune la dispoziţie o biografie credibilă, şi nu doar atât, ci o documentare serioasă, amplă şi autoritară. Un alt merit al cărţii este acela de a expedia spre noi referinţele unei lumi interbelice, unde cultivarea credinţei presupunea aceeaşi osteneală de acum, o lume cu coordonate spirituale deopotrivă valabile şi astăzi, unde simplitatea pare a fi resortul comun. Totodată, lexicul cărţii, stilizat în bună măsură, păstrează, totuşi, acea mireasmă interbelică, iar relatarea evenimentelor din viaţa sfântului reconstituie o pedagogie pastorală utilizată atunci cu nespusă eficacitate.