În afara poruncilor impuse de Cristos discipolilor săi drept condiţie esenţială a mântuirii şi a sfinţeniei, în Evanghelie se află şi sfaturile pe care Cristos le propune acelora care vor să parcurgă urcuşul înălţimilor sublime ale perfecţiunii. Acestea nu sunt decât sfaturi: „Dacă vrei”, spune Învăţătorul. Observarea lor are ca scop o imitare mai completă şi perfectă a Mântuitorului. Prima parte ne prezintă, în linii mari, o expunere generală a ideii şi a instituţiei monastice, aşa cum apar ele acelora care voiesc să treacă pragul mănăstirii. Partea a doua dezvoltă programul pe care trebuie să-l îndeplinească sufletul dornic de a se adapta acestei instituţii, în aşa manieră încât să-i asimileze cu totul spiritul.
Dom Columba Marmion