Vechiul Testament Cărțile Istorice 2 2

30,00 RON
Fara TVA

După publicarea într-un prim volum a primelor 5 cărţi ale Vechiului Testament (Pentateuhul), au urmat cărţile istorice. Acestea, fiind mai multe, au fost împărţite în 2 volume: II/1 (Cartea lui Iosue, Cartea Judecătorilor, Cartea lui Rut, Cărţile 1 şi 2 ale lui Samuel, Cărţile 1 şi 2 ale Regilor, Cărţile 1 şi 2 ale Cronicilor) şi II/2. Primul a apărut deja în luna mai. Acum este publicat volumul II/2, care cuprinde: Cartea lui Esdra, Cartea lui Nehemia, Cartea Esterei, Cartea lui Tobia, Cartea Iuditei, Cărţile I şi II ale Macabeilor. Vom descoperi cum Dumnezeu, pentru a-i mântui pe oameni, a binevoit să-şi aleagă poporul lui Israel. În ciuda istoriei sinuoase pe care o parcurge poporul, putem descoperi fidelitatea lui Dumnezeu, care îşi duce la împlinire planul de mântuire.

Cantitate

Fisa tehnica

Autor
traducători Alois Bulai, Eduard Patraşcu
ISBN
978-606-578-046-0
Pagini
416
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2012

S-ar putea sa-ti placa