Necesara convertire

12,00 RON
Fara TVA

Cartea abordează tema convertirii, niciodată demodată și mereu actuală, cu multă claritate și într-un stil foarte direct și firesc, departe de terminologia greoaie a tratatelor de teologie spirituală dar urmărind același obiectiv: îndepărtarea vălului ignoranței de pe acest subiect al convertirii pentru ca cititorul, aprofundându-l, să-l poată, cât mai bine și mai repede, integra în trăirea propriei vieți. De altfel, autorul, la sfârșitul părții introductive, își mărturisește deschis intenția: „Capitolele următoare se ocupă de trăsăturile paradoxale ale convertirii. Sunt o redactare mai îngrijită a exercițiilor spirituale pe care le-am ținut la Montmartre, Lourdes, Nouan-le-Fuzelier… 

Cantitate

În perioada ce a urmat Conciliului al II-lea din Vatican, expunerile creştine s-au înmulţit din abundenţă. Lucrările care revizuiau Crezul în lumina dezbaterilor conciliare se adresau unui public scăldat încă de o cultură puternic creştinată. În zorii secolului al XXI-lea, atunci când cultura înconjurătoare şi-a pierdut mult din referinţele iudeo-creştine, o expunere a credinţei creştine nu se poate mulţumi să aducă la gusturile zilei formulările credinţei fără ca mai întâi să pună în discuţie principalele afirmaţii. Acestei sarcini i s-a dedicat Bernard Sesboüé, în lucrarea „A crede. Invitaţie la credinţa catolică pentru femeile şi bărbaţii secolului al XXI-lea”, apărută la Editura „Sapientia”, prin efortul traducerii, din limba franceză, realizat de părintele Ştefan Lupu şi părintele Iosif Martin. Fără simplificări, dar cu un limbaj înţeles de către toţi, autorul înfruntă toate întrebările, toate obiecţiile şi toate acuzaţiile unei societăţi secularizate, pradă dubiului şi suspiciunii, pentru ca, mai apoi, să dezvolte într-un stil fluid şi fin o expunere densă, coerentă şi organică a credinţei catolice primite de la apostoli. Încă de pe copertă suntem cu toţii, bărbaţi şi femei ai secolului al XXI-lea, invitaţi la a crede, prin gestul simbolic al deschiderii Porţii sfinte de către în curând fericitul Ioan Paul al II-lea în anul de graţie 2000, un gest prin care papa ne îndeamnă ca în noul secol şi mileniu să credem în Dumnezeu. Cartea se deschide printr-un motto, reprezentat de pericopa extrasă din Evanghelia după sfântul Matei: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau trebuie să aşteptăm un altul?” (Mt 11,3). Răspunsul lui Isus la această întrebare, „Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Şi fericit cel care nu se scandalizează de mine” (Mt 11,4-6), reprezenta, dar mai şi reprezintă, un îndemn la a crede în el, un îndemn pentru ucenicii lui Ioan, dar şi pentru noi, ucenicii lui, care am păşit cu zece ani în urmă pragul secolului al XXI-lea. Cartea este structurată în patru părţi şi douăzeci şi patru de capitole, iar textul Crezului este firul conductor al acestor capitole. Astfel, itinerarul propus are patru etape: mai întâi se clarifică în ce constă actul de credinţă şi sunt clarificate dificultăţile întâmpinate de oameni în angajarea în punctele-cheie ale credinţei creştine; celelalte trei părţi urmează ordinea celor trei articole ale Crezului. Prima parte, „Eu cred”, este consacrată oferirii unui răspuns la întrebările: „Ce este omul? Cine sunt eu?” (capitolul I), „Ce înseamnă a crede?” (capitolul al II-lea), „Ce fel de limbaj pentru realităţile credinţei?” (capitolul al III-lea). Partea a II-a, „Cred în Dumnezeu Tatăl”, abordează primul articol al crezului şi se pătrunde în obiectul credinţei, propus ca o veste bună pentru om; în acest scop, autorul se opreşte asupra următoarelor aspecte: „Dumnezeu şi imaginile sale în timpul nostru” (IV), „Un Dumnezeu Tată” (V), „Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul” (VI), „Un Dumnezeu care se revelează şi dialoghează” (VII). În capitolul al VIII-lea, „Atunci, de ce răul?”, sunt detaliate diferitele forme ale răului. În capitolul al IX-lea, „De la excesul răului la excesul iubirii. Originea răului”, este propusă crucea lui Cristos ca o formă de eliberare de rău. Partea a III-a, „Şi în Isus Cristos, fiul său unic”, continuă parcursul Simbolului Apostolilor. Conform ordinii expunerii Crezului, autorul propune, mai întâi, în capitolul al X-lea, „Isus din Nazaret, înaintea istoriei” istoria lui Isus, pentru a permite credincioşilor şi celor care îşi pun problema credinţei să se orienteze şi să găsească puncte de referinţă clarificatoare în itinerariul pământesc al lui Isus. Capitolul al XI-lea, „De la istoria lui Isus la credinţa în Cristos”, face trecerea de la punctul de vedere al istoriei la cel al credinţei, arătând ce fel de pedagogie a folosit Isus cu ucenicii săi. Capitolul al XII-lea, „Pătimirea şi crucea lui Isus”, abordează momentul crucial al existenţei lui Cristos: patima, moartea şi învierea lui. Capitolul al XIII-lea, „Sacrificiul crucii”, arată în ce fel pot fi acceptate anumite interpretări sacrificale ale morţii lui Isus pe cruce şi cum ne mântuieşte Cristos prin acest sacrificiu. În capitolul al XIV-lea, „Învierea lui Isus”, autorul se opreşte asupra „inimii” credinţei creştine şi a crezului, asupra învierii, care ridică cele mai mari dificultăţi de înţelegere. La lumina acestor explicaţii, va fi reluată problema conceperii feciorelnice în capitolul al XV-lea, „E posibil ca Isus să se fi născut dintr-o fecioară?”. În capitolul al XVI-lea, „A-l mărturisi pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu”, este urmărită mişcarea de reflecţie şi de aprofundare care are loc în conştiinţa ucenicilor şi îi determină să se întoarcă asupra persoanei şi asupra identităţii lui Isus, situând-o alături de Dumnezeu însuşi şi atribuindu-i un anumit număr de titluri propriu-zis divine. Partea a treia se încheie cu un capitol dedicat parcursului cristologic din timpurile moderne şi autorul întrebându-se dacă „Se poate vorbi astăzi despre Isus, Fiul lui Dumnezeu?” Partea a patra, „Şi în Duhul Sfânt care trăieşte în Biserică”, este o tratare a ultimului articol al crezului, care vorbeşte despre Duhul Sfânt şi Biserică, ţinându-se cont şi de legătura dintre cele două realităţi. Capitolul al XVIII-lea, „Cine este Duhul Sfânt?”, se opreşte asupra misterioasei persoane a Duhului însuşi, care completează Revelaţia Sfintei Treimi. Capitolul al XIX-lea, „Trei persoane în Dumnezeu?”, explică paradoxul unui Dumnezeu în trei persoane, care nu contrazice monoteismul, ci îi dezvăluie profunzimea şi călăuzeşte crezul creştinilor încă de la început. Capitolul al XX-lea, „Biserica şi bisericile”, descrie misiunea Bisericii, care este fondată pe sfinţenia lui Dumnezeu, este administratoarea darurilor sale, dar care, fiind încredinţată oamenilor, care sunt păcătoşi, este pusă la îndoială, pentru ca în, capitolul al XXI-lea, „Biserica instituţie”, să fie afirmat caracterul de mister al Bisericii care trebuie recunoscut ca atare. În ultimele trei capitole sunt analizate sacramentele, problema mântuirii celor care nu fac parte din Biserică, precum şi sfârşitul veacurilor, învierea finală şi dincolo de ea. La sfârşitul cărţii, este inserat un lexic de termeni filozofici şi teologici folosiţi în această lucrare, înţelegerea cărora poate să prezinte dificultăţi pentru cititor, termeni precum „adopţionism”, „analogie”, „concordism” etc. Teolog eminent, Bernard Sesboüé ne oferă o lucrare de referinţă, indispensabilă atât pentru necredincioşii care doresc să fie în cunoştinţă de cauză cu credinţa catolică, cât şi pentru credincioşii care voiesc să progreseze în înţelegerea credinţei lor pentru a o trăi mai bine.

Fisa tehnica

Autor
Guillaume de Menthière
ISBN
978-973-674-134-0
Pagini
158
Editura
VIAȚA CREȘTINĂ
Anul apariției
2011

S-ar putea sa-ti placa