Cum să ne trezim din amorţeala în care este adesea cufundată viaţa noastră spirituală? Cum să ne expunem luminii harului pentru a ieși din acea credință „somnoroasă”, incapabilă să confere sens trăirilor, faptelor, mișcărilor noastre lăuntrice și exterioare? Răspunsul trebuie căutat poate în incapacitatea noastră de a-i dărui Soarelui divin inima noastră în întregime, adică tot ceea ce suntem, întreg trupul nostru, toată „carnea” noastră și nu doar mintea, gândurile noastre. Despre aceasta dă mărturie înțelepciunea monastică, ce „dintotdeauna îl gustă pe Dumnezeu cu trupul pentru că măsoară timpul cu sunetul clopotului și orânduiește spațiul în jurul claustrului”. Referindu-se la învățăturile și la experiența părinților monastici, Giuseppe Forlai propune în această carte un itinerariu pentru a găsi în inimile noastre propriul claustru și propriul clopot. Urmând îndemnul sf. Ioan Paul al II-lea, „ut unum sint”, ca cei doi să fie una, Giuseppe Forlai, prin scrierea sa, intră în spiritualitatea Orientală, introducându-ne într-un spaţiu care din punct de vedere spiritual şi cultural ne este familiar. Prin citarea a numeroşi părinţi monastici, dintre care unii şi români, cartea ne ajută să facem un pas înainte către unitatea cu Biserica Orientală. Definiţia pe care autorul a dat-o vieţii spirituale „Cristos trăieşte în noi prin Duhul Sfânt” ne conduce în inima spiritualităţii sf. Paul pe care fiecare creştin este chemat s-o trăiască. Forlai îi îndeamnă pe cititori să aibă curajul de a bate la porţile Scripturilor, să le citească, să le mediteze, să se lase transformaţi de acestea până vor putea spune asemenea Apostolului: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal 2,20).