Opere minore. Inițiere în mistica sfântului Ioan al Crucii

12,00 RON
Fara TVA

Sfântul Ioan al Crucii, cel mai mare mistic al Bisericii Occidentale, patronul tuturor poeților de limbă spaniolă din lume, a început să-și elaboreze învățătura spirituală vorbindu-le laicilor și persoanelor consacrate și dându-le sfaturi și maxime care sunt culese în această carte.
Aceste scurte scrieri sunt absolut necesare pentru învățarea limbajului său, ne orientează și ne introduc în spiritualitatea rafinată a marilor opere (Cântare spirituală, Urcarea Muntelui Carmel, Noaptea întunecată, Flacăra vie a iubirii) ale sfântului carmelitan.
E propusă cititorului o introducere bogată a scrierilor și a gândirii acestui doctor al Bisericii care știe să traducă profunda sa experiență mistică într-un limbaj teologico-filozofic, și, în același timp, poetic și artistic.

Cantitate

Ascet sever cu sine însuși, a căutat drumul cel mai scurt spre sfințenie, a experimentat durerea și unirea cu Dumnezeu, a avut răbdarea unui tată și a unei mame cu discipolii săi, a dovedit mereu o profundă maturitate umană, așa cum se intuiește în puținele scrisori care ne-au rămas. „Al meu este cerul, al eu este pământul, ale mele sunt toate popoarele.
Cei drepți sunt ai mei și ai mei sunt cei păcătoși. Îngerii sunt ai mei și Maica Domnului, și toate lucrurile sunt ale mele, și chiar Dumnezeu este al meu și pentru mine. Atunci ce mai ceri și ce mai cauți, suflete al meu? Toate acestea sunt ale tale și toate sunt pentru tine.” Rugăciunea unui suflet îndrăgostit

Fisa tehnica

Autor
Ioan al Crucii
ISBN
978-973-88876-0-2
Pagini
190
Editura
CARMELITANĂ
Anul apariției
2009

S-ar putea sa-ti placa