În această a doua culegere de predici, împărţită în patru părţi, părintele Stanislau foloseşte un ton concret, vesel şi chiar nostim, evitând elementele fanteziste, sentimentalismele, ameninţările, pedepsele sau descrierea atrocităţilor. Cea mai mare parte a predicilor sale se adresează copiilor de peste 10 ani.
Plecând de la presupunerea că preoţii găsesc cu uşurinţă ajutorul necesar în domeniul exegezei, dogmaticii sau al liturgicii, în diferite cărţi şi publicaţii, părintele polonez Stanislau îşi îndreaptă atenţia mai mult asupra părţii ilustrative, folosind numeroase pilde şi asemănări, după modelul lui Cristos, care, în momentul în care se adresa publicului de rând se folosea de parabole, de istorioare concrete pentru a face mai uşoară receptarea mesajului său.
În aceste predici, autorul se limitează aproape întotdeauna să comenteze Evanghelia, rareori făcând referinţă la primele două lecturi. Părintele Stanislau îndeamnă ca aceste omilii să fie preluate doar ca un punct de pornire pentru predicatori, dezvoltându-le pe baza propriilor trăiri, experienţe: foarte important pentru vestitorii cuvântului divin este faptul ca predica să fie ancorată în viaţa parohiei în care îşi desfăsoară activitatea.