Dacă în primul volum pr. Stolnicu a trasat un cadru general de acțiune și conduită într-o societate care se îndreaptă cu pași repezi spre dezumanizare și desacralizare prin artificializarea lui Dumnezeu, paginile acestei cărți urmează două coordonate precise care ating, asemeni tomografiei unui neurochirurg, chiar impulsurile nervoase cele mai intime ca mijloc de comunicare între trup și suflet.
Prima coordonată este definirea clară a conceptului de dezvoltare personală, o noțiune care parcă a luat mințile societății în goana ei după modele perfecte, uitând că numai Dumnezeu este perfect, iar omul este o ființă imperfectă dar perfectibilă. Acestei căutări sterile pr. Iacob Stolnicu îi opune termenul de creștere spirituală, diferența constând în aceea că, în vreme ce dezvoltarea personală pune întotdeauna în centru propriul eu, excluzându-l astfel pe Dumnezeu fără teamă de consecințe, creșterea spirituală îl pune în centru întotdeauna pe Dumnezeu și pe aproapele, iar singurul motor de căutare pe care trebuie să-l folosim este cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
A doua coordonată pe care pr. Iacob își construiește cartea se referă la stabilirea unor tipologii ale păcatelor – corelate strâns cu tiparele personalității oamenilor, cu înclinațiile și afectele dominante, așa cum sunt ele identificate de studiile psihologice și psihiatrice contemporane. Fără intenții moralizatoare sau sentențioase, concluziile acestor pagini – care sunt susținute și de experiența acumulată în cei 25 de ani de preoție sărbătoriți anul acesta – nu fac altceva decât să reamintească cititorilor faptul că drumul drept și fără obstacole pe care îl propune societatea de azi prin dezvoltarea personală, în cele mai multe cazuri nu duce nicăieri, în vreme ce creșterea spirituală care are loc numai în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și pentru aproapele, chiar dacă e o cale dificilă și desconsiderată, e singurul mod prin care ne putem îndeplini menirea pentru care am fost creați, și anume veșnicia în împărăția lui Dumnezeu.