Volumul face parte dintr-o serie de 12 volume având ca temă martiriul celor șapte episcopi greco-catolici români, precum și persecuția împotriva Bisericii Române Unite. E vorba de o sinteză a lucrării colective a Postulaturii, denumite POSITIO super martyrio, prin care s-a argumentat la Roma Cauza de beatificare a lui „Valeriu Traian Frențiu și a celor șase însoțitori”. Textele din aceste volume aduc informații exacte, bazate pe documente de arhivă și pe mărturii, constituind un material de referință pentru această temă.