Pentru mulţi, Decalogul este poate doar o palidă amintire "catehetică" a adolescenţei, peste care s-a aşternut vălul uitării şi al nestatorniciei. Cu toate acestea, ea are încă o forţă proprie, care se ramifică nu numai în impulsul moral religios, ci şi în alegerile etice naturale. Adjectivul "natural" nu se referă atât de mult la un model ideal al naturii umane, ci Decalogul este, chiar dacă pe o cale mai concretă şi mai existenţială, un proiect de viaţă legat de universalitatea fiinţei de bărbat şi femeie. Tocmai din acest motiv, majoritatea imperativelor Decalogului pot fi urmărite, în forme diferite, până la Babilon sau Egipt, adică până la alte civilizaţii şi culturi.
Dar calitatea ultimă a Decalogului rămâne cea religioasă, şi nu atât pentru că se impune respectarea Sabatului ca expresie a cultului faţă de propriul Dumnezeu, ci mai ales datorită primei porunci care este o alegere spirituală precisă şi pentru cadrul general care este cel al legământului dintre Israel şi Domnul său.
În comentariul nostru, aşadar, vom merge ca pe creastă, continuând să ţinem cont de dimensiunea religioasă a acestor porunci, chiar şi atunci când ele iau calea istoriei, a socialului şi a eticii comune, dar ilustrând şi energia universală pe care o conţin, astfel încât să fie un fel de stea polară până şi pe cerul "laic", şi un răsfăţ al prezenţelor divine pentru mulţi agnostici sau atei. Cardinal Gianfranco Ravasi