Maria - vie printre noi. Şapte zile în preajma ei

28,00 RON
Fara TVA

Numită iniţial Cu Maria, această carte ne-o prezintă pe Maria în diferite tradiţii spirituale: iudaism, creştinism şi islam. Am putea fi dezorientaţi de numărul şi diversitatea textelor comentate, dar, dacă ne uităm mai atent, vedem firul călăuzitor:  Maria, simbol al aşteptării lui Mesia şi al prezenţei lui Dumnezeu printre oameni, este mamă – ea poartă în sine Cuvântul lui Dumnezeu, pe acest Fiu al Mariei care, pentru unii, este un mare profet, iar pentru alţii este Fiul lui Dumnezeu.În Maria, Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează. Maria, mama lui Isus, este, aşa cum vom vedea din ce în ce mai mult pe parcurs, şi mama noastră în ale credinţei. 

Cantitate

Ea ne conduce la Fiul ei; ne învaţă să ne aprofundăm relaţia cu  Dumnezeu; ne însoţeşte în viaţa de credinţă cu rugăciunea ei; este modelul nostru deoarece, asemenea ei, suntem chemaţi să dăm trup Cuvântului lui Dumnezeu şi să ducem acest Cuvânt acelora pe care îi întâlnim şi să-l primim de la ei. 

Fisa tehnica

Autor
Pierre Claverie
ISBN
978-606-728-047-0
Pagini
256
Editura
ARCB
Anul apariției
2017

S-ar putea sa-ti placa