TRĂSĂTURI PENTRU UN CARACTER CREȘTIN

22,00 RON
Fara TVA

„Trăsături pentru a fi creștin” nu este încă un posibil răspuns la o căutare pe Google, ci o invitație la o căutare interioară, la redescoperirea valorilor care ne definesc ca oameni, pentru că, la o privire mai atentă, existența omului nu are sens fără o existență creștină.

Paginile de față nu propun modelul perfect al creștinului, nici măcar un model perfectibil. Ele reprezintă un drum spiritual alături de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, prin care cititorii pot reflecta la relația pe care o au cu Dumnezeu, comunicarea cu El, modul de a trăi cu și între oameni.

Cantitate

Cele șase capitole ale cărții cuprind meditații diverse, începând cu o trăsătură de bază a unui creștin: rugăciunea ca relație de prietenie cu Dumnezeu. Parcurgând alături de poporul ales drumul spre Tărâmul Făgăduinței din Vechiul Testament, cititorii au posibilitatea de a transpune acest drum în drumul propriilor vieți, identificând rătăcirile, căderile, încercările, ajutorul și harurile cu care Dumnezeu i-a binecuvântat, pentru a ajunge la împlinirea vieții creștine – banchetul euharistic, unirea cu Isus Cristos om Dumnezeu în Sfânta Împărtășanie. Cu exemple și pilde convingătoare și actuale, meditațiile din această carte sunt scrise într-o manieră personală de așa natură încât mesajul transmis nu lasă loc de interpretări cu privire la ce înseamnă a fi creștin.

Fără a se erija în judecător al unei epoci sau alta, părintele Iacob Stolnicu pune față în față calitățile și defectele umane, schițând un posibil mod personal de a fi creștin într-o societate care promovează lipsa de identitate ca mod de viață.

Fisa tehnica

Autor
Pr. Iacob Stolnicu
ISBN
978-606-770217-0
Pagini
216
Editura
SERAFICA
Anul apariției
2022

S-ar putea sa-ti placa