Sentimentul de vinovăție care îi cuprinde pe toți, credincioși sau mai puțin credincioși, ne plasează continuu în situația celor care trebuie „să-și ceară scuze” pentru că nu au reușit să se ridice la înălțimea umanității lor. Această confuzie profundă îmbracă diferite forme: ne simțim singuri, inadecvați, mediocri; suntem nerăbdători, necredincioși, idolatri; dar trăim și în durere (suntem muți, orbi, fugari), și, poate, Dumnezeu este singurul care ne privește cu certitudinea că, cine a vrut toate acestea, nu noi am fost. Prin această privire, Dumnezeu poate și vrea să ne scoată din sentimentul de vinovăție, dându-ne înapoi vederea, vorbirea și o cale de a merge împreună.