MARELE PESCAR roman

59,00 RON
Fara TVA

Marele Pescar este un roman istoric țesut în jurul personalității lui Simon Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos. Simon este un vlăjgan puternic, care la început respinge orice zvon despre Tâmplarul din Nazaret. Cu toate că încă din copilărie Simon s-a dezbărat de învățăturile religioase pe care habotnicul său tată le profesa zi și noapte, se simte totuși atras de persoana lui Isus, iar odată ce Îl întâlnește, viața sa cunoaște o schimbare dramatică. Când Isus îi cere să Îl urmeze, Simon nici nu crâcnește.

Cantitate

În Marele Pescar trăim la nivel personal întâmplările din viața lui Isus din timpul celor trei ani de lucrare misionară și Îl însoțim pas cu pas prin satele evreiești, unde mii de oameni se strângeau ca să Îi audă învățăturile. Ne îndreptăm apoi spre Ierusalim, unde Petru s-a lepădat de Isus, dar retrăim pe urmă alături de el restaurarea credinței sale, odată cu învierea lui Isus. După învierea Mântuitorului, Petru își asumă rolul de a răspândi Vestea Bună până departe, ajungând chiar la Roma, unde în final va fi arestat și încarcerat, iar mai apoi condamnat la moarte.

Fisa tehnica

Autor
Lloyd C. Douglas
ISBN
978-606-732-223-1
Pagini
638
Editura
CASA CĂRŢII
Anul apariției
2022

S-ar putea sa-ti placa