Introducere în Vechiul Testament

150,00 RON
Fara TVA

Această carte se vrea o introducere istorică şi ştiinţifică la textele fondatoare ale civilizaţiei iudeo-creştine; nu este vorba deci de o abordare confesională, şi nici de o lucrare de spiritualitate. Prin urmare, dintr-un punct de vedere metodologic, această Introducere se străduieşte să înţeleagă fiecare carte nu doar în coerenţa sa internă, ci şi, mai ales, în funcţie de istoria compoziţiei sale, precum şi a contextului istoric în care a fost redactată. Vechiul Testament este un set de cărţi care se referă permanent la istoria poporului lui Israel, şi nu am putea înţelege cu adevărat textele biblice fără a le situa în contextul istoric al Levantului din primul mileniu.

Cantitate

Această carte poate fi folosită în diferite moduri. Poate fi citită ca orice altă carte, de la început până la sfârşit, şi să iniţieze astfel [cititorul] în mod succesiv în întregul Vechi Testament. Dar cititorul poate începe de la prezentarea oricărei cărţi de care este interesat în mod deosebit, sau pe care şi-ar dori să o studieze în mod special; în acest caz, se recomandă citirea mai întâi a articolelor introductive la ansamblul literar de care aparţine respectiva carte (Pentateuh, Profeţi, Scrieri, Cărţi deuterocanonice, Cărţi ale Bisericilor Orientale). Pentru a profita cât mai mult de această Introducere, recomandăm cu căldură deschiderea în acelaşi timp a Bibliei ebraice sau a Vechiului Testament (textele tratate în cea de-a cincea parte a acestui volum sunt accesibile în franceză în colecţia "La Pléiade": La Bible 3: Ecrits intertestamentaires, Gallimard, 1987), astfel încât să se poată face legături în mod sistematic cu referinţele sau textele importante citate în fiecare articol. În acest sens, se va găsi o listă cu diferite traduceri în limba franceză ale Bibliei imediat după această prefaţă.

Fisa tehnica

Autor
Thomas Römer, Jean-Daniel Macchi şi Christophe Nihan
ISBN
978-606-578-505-2
Pagini
880
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2023

S-ar putea sa-ti placa