În această lucrare vom încerca să prezentăm, în prima parte, perioada care a urmat după moartea Papei Karol Wojtyła, plecând de la descrierea organizării conclavului din Vatican, adunarea cardinalilor chemaţi să aleagă un nou pontif, adunare care se reunise pentru ultima dată la 14 octombrie 1978, şi a cărei activitate nu este cunoscută, mai ales de către tineri.
În partea a doua, vom analiza modalitatea în care cardinalii electori se vor prezenta la această întâlnire istorică, considerând numărul, numele şi distribuţia geopolitică a Colegiului cardinalilor, aşa cum se prezintă acum acesta, în urma celor nouă consistorii ţinute de Ioan Paul al II-lea de-a lungul pontificatului său.
În sfârşit, ultima parte o vom dedica redescoperirii curiozităţilor istorice şi statisticilor privitoare la alegerea papilor, conclav, consistorii, dar şi la legendele şi credinţele populare privind istoria Scaunului Pontifical.