Sfânta Spovadă Sărbătoarea împăcării cu Dumnezeu

3,00 RON
Fara TVA

Scrisă sub forma unui mic tratat de spiritualitate, cartea are nouă părţi. La sfârşitul ei, editorul a adăugat o anexă în care au fost incluse: rugăciuni pentru spovadă, modele de examinare a cugetului, ritualul spovezii şi psalmii penitenţiali.
Parcurgând paginile acestei carţi, cititorul poate descoperi drumul pe care trebuie să-l parcurgă un creştin pentru a-şi reface legătura cu Dumnezeu, pierdută prin păcat, dar care se poate redobândi prin sacramentul Spovezii.

Cantitate

În prima parte, „Spiritul de căinţă al creştinului”, este subliniată ideea că o căinţă profundă şi sinceră, izvorâtă din rugăciunea statornică, poate face din creştini sfinţi. În partea a doua, „Sacramentul Spovezii”, se explică consecinţele unei spovezi superficiale şi responsabilitatea preotului în cadrul acestui sacrament, prin redarea unui fragment din enciclica Papei Pius al XII-lea, Mystici Corporis. Partea a treia, „Împăcarea cu Dumnezeu în Sfânta Scriptură”, este subliniată milostivirea lui Dumnezeu cu argumente din Vechiul Testament, dar şi din Noul Testament, precum iertarea lui David, a poporului, parabolele lui Isus. În partea a patra, „Păcatul creştinului şi milostivirea lui Dumnezeu”, suntem îndrumaţi să dobândim o profundă conştiinţă a păcatelor noastre pentru a pătrunde mai adânc în oceanul de iubire al lui Dumnezeu. Partea a cincea, „Puterea de a ierta păcatele”, este explicată originea acestei puteri şi sublimitatea sacramentului Spovezii. Ultimele patru părţi, „Căinţa, prima condiţie pentru iertarea păcatelor”, „Proprietăţile căinţei”, „Hotărârea de a nu mai păcătui” şi „Îndreptarea vieţii” descriu, prin evenimente, citate scripturistice, cele cinci etape ale unei spovezi bune.
Astfel, această carte poate fi un ghid util pentru creştinul care doreşte să se convertească din toată inima şi să se reconcilieze cu Dumnezeu prin sacramentul Spovezii. Cosmin Cimpoeşu

Fisa tehnica

Autor
Claudiu Dumea
Pagini
112
Editura
SAPIENTIA
Anul apariției
2011

S-ar putea sa-ti placa