

Jorge Mario Bergoglio, astăzi papa Francisc, şi-a câştigat un loc important printre figurile de referinţă în Argentina şi în lumea întreagă datorită clarităţii cuvintelor sale şi a coerenţei vieţii. Actualul Papă a propus această meditaţie la deschiderea lucrărilor Sinodului arhidiecezan din Buenos Aires, în 2005. Papa Francisc s-a inspirat din scrierile lui Doroteu din Gaza, Părinte al Bisericii din secolul al VI, în care acesta tratează despre umilinţă (scrieri propuse în a doua parte a acestei lucrări). Cartea „Umilinţa, calea către Dumnezeu” este o meditaţie teologică care are ca scop construirea spiritului de comuniune în comunităţile creştine.
Pentru a fi constructori de unitate este necesar să avem o deosebită capacitate de autoexaminare a propriei vieţi până la a şti „să ne autoacuzăm”. Învinovăţirea de sine nu este ceva pueril sau propriu celor laşi. Autoacuza presupune mai degrabă un curaj ieşit din comun de a deschide poarta către realităţi necunoscute şi de a-i lăsa pe ceilalţi să vadă dincolo de propria mea aparenţă (papa Francisc). Învinovăţirea de sine conduce la adevărata umilinţă care este calea către aproapele şi către Dumnezeu.