

Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubirii adevărate. Sunt tot mai evidente astăzi tentativele de redefinire a familiei pe plan judiciar şi legislativ, ca fiind o instituţie fără legătură cu copiii. În acelaşi timp, ascunsă de ochii publicului, creşte în ştiinţa psihiatriei o mişcare menită să declare ca normale toate parafiliile, inclusiv abuzul sexual asupra copiilor. Unii psihiatri chiar afirmă că incestul ar fi ceva sănătos. Se vede, aşadar, felul în care aceste două tendinţe se intersectează. De aceea, astăzi, mesajul acestei cărţi e deosebit de important.
Povestea lui Dawn Stefanowicz conţine mărturia şi ilustrarea dezastrului produs în vieţile unor copii prin abuz sexual şi alte elemente care aparţin subculturii gay. Pentru acest motiv, Out from Under ar trebui citită de fiecare legislator, avocat, medic sau profesionist în domeniul sănătăţii mintale, care se află în postura de a face lobby în apărarea interesului copiilor. Fie ca societatea să acorde atenţie curajoasei mărturii a lui Dawn, ca să nu mai treacă şi alţi copii prin suferinţele îndurate de ea şi de fraţii ei. Trebuie să fim fermi în a refuza să ne sacrificăm copiii pe altarul diversităţii. Michelle A. Cretella, dr. în medicină Această carte oferă cititorului o perspectivă unică în ceea ce se poate numi "ciudata lume nouă" a rolurilor de părinţi (parenting) pentru persoanele implicate în relaţii homosexuale. În scrierea acestei cărţi, autoarea ne oferă cu mult curaj povestea unor perioade din viaţa ei şi a momentelor tulburătoare prin care a trecut ca fetiţă, adolescentă şi apoi tânără femeie. Aflăm detalii ale relaţiilor ei cu familia şi cu figurile parentale care i-au influenţat şi dominat viaţa, în timpul cât acestea îşi urmau modul de viaţă pe care-l aleseseră. În Out from Under, avem cu adevărat privilegiul să vedem nu doar experienţele bune, cât mai ales pe cele rele şi urâte prin care a trecut, dar şi familia ei deopotrivă. În această istorie despre cum a crescut şi cum a trăit, Dawn ne împărtăşeşte nu doar înşiruirea cronologică a experienţelor sale, ci şi provocările şi zbaterile emoţionale pe care a trebuit să le învingă pentru a deveni persoana care este astăzi. Moartea prematură a părinţilor săi i-a dat libertatea de acum lui Dawn să-şi dezvăluie povestea, atât pentru a se vindeca pe sine, cât şi pentru a-i informa şi învăţa pe cei care o vor citi. În lumea noastră imperfectă, desigur că ne aşteptăm să vedem probleme în fiecare cămin, indiferent dacă părinţii sunt de orientare hetero sau homosexuală. Din nefericire, există aceia care, dintr-o corectitudine politică greşit orientată, ar dori să suprime orice menţionare a problemelor pe care le au cei ce cultivă relaţii homosexuale. În ciuda acestui lucru, Dawn a avut curajul de a dărui publicului povestea vieţii ei, pentru a ne ajuta să înţelegem ce fel de provocări am avea de întâmpinat în contextul acestor noi forme de coabitare. Cu mult entuziasm, aşadar, recomand cititorilor povestea lui Dawn. Ea ne oferă descrieri şi imagini care trec dincolo de fapte şi informaţii, ca să simţim împreună cu ea toată experienţa zguduitoare prin care a trecut. dr. John Raney, dr. Marc S. Dillworth şi dr. Sharon Quick