Iată care este orientarea pe care papa Francisc doreşte s-o dea vieţii noastre: „Să iubim dreptatea cu setea celui ce merge prin deşert; să preferăm bogăţia sărăciei, mai degrabă decât sărăcirea pe care o produce orice bogăţie lumească; să ne deschidem inima cu blândeţe, mai degrabă decât să o înăsprim cu agresivitate; să încurajăm privirea curată, cea care iese dintr-o inimă curată, evitând să cadă pradă lăcomiei care strânge bogăţii”.
Iar calea practică pe care ne-o indică papa Francisc pentru a putea face toate acestea este apropierea de trupul aproapelui nostru: „de trupul căruia îi este foame şi sete, de trupul care este bolnav şi rănit, de trupul care îşi ispăşeşte vina în închisoare, de trupul care cunoaşte frământarea amară a singurătăţii născute din dispreţ”.

În împărţirea operei în patru părți transpare, deşi autorul poate că nu a intenţionat, schema Catehismului Bisericii Catolice. Se începe cu întâlnirea cu Isus, pentru a încheia, în ultima parte, cu rugăciunea văzută din experienţa mai multor mărturii luate din Sfintele Scripturi. Credinţa şi rugăciunea sunt cele două axe ce conferă unitate şi consistenţă operei.
În prima parte autorul vorbind despre epifanie – manifestare, ne îndeamnă la o veghe activă și la o speranță răbdătoare în așteptarea venirii Domnului, la o muncă de căutare a urmei lui Dumnezeu în viaţa noastră, la a deveni noi înșine vestitori ai lui Cristos care ni se dezvăluie, la bucuria care se naște în prezența lui Isus Revelatorul Tatălui, bucurie ce trece dincolo de rezultatele omenești și își găsește împlinirea în a avea numele scrise în ceruri.
A doua parte ne vorbeşte despre Biserică în viaţa ei de zi cu zi, cu măreţia și slăbiciunile ei. Cred că a fost foarte potrivit şi înţelept să se facă acest lucru chiar din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu, plecând de la Apocalips, din scrisorile adresate celor şapte Biserici (cf. Ap 1-3). Pentru studiul şi meditaţia acestor texte, ce nu sunt uşor de interpretat, Bergoglio s-a inspirat din scrierile unor figuri importante precum Romano Guardini și Hans Urs von Baltasar.
A treia parte este dedicată rugăciunii văzute dinspre realitatea noastră cotidiană. Nu trebuie să ne mirăm, aşadar, că prima temă este: „Carnea noastră în rugăciune”. Diferitele momente prin care trece rugăciunea: apropiere, depărtare, părăsire, vor fi analizate din perspectiva diferitelor mărturii biblice. Astfel, ne vom întâlni cu Abraham, cu Moise, cu David, cu Iob, cu Iudita... şi ei ne vor însoţi cu experienţa lor religioasă. O temă ce apare în această parte despre rugăciune este „să te laşi condus”. Este ca o necesară pasivitate activă, ce este semnul prezenţei Duhului. Bergoglio încheie cu o referinţă la Isus Cristos Preot în rugăciunea către Tatăl, care este sursa şi modelul tuturor rugăciunilor creştine.
Ultima parte ne prezintă întâlnirea cu Isus prin intermediul diferitelor dialoguri pe care ni le oferă Evangheliile. Aici putem aprecia bogata tradiţie „ignaţiană” a autorului, pentru a recrea împrejurările şi locul în care se întâlneşte Isus cu diferite persoane, precum şi capacitatea de a arăta valoarea şi înţelesul cuvintelor pe care Mântuitorul le foloseşte. De la această întâlnire cu Isus, încep să se lumineze diferitele situaţii ale vieţii creştinului, ce merg de la bucuria întâlnirii cu el până la cruce, incluzând durerea şi experienţa păcatului.
Având în vedere că este vorba despre o carte ce presupune o muncă cu noi înşine, în sensul unei lecturi meditative şi orientate spre creşterea spirituală, trebuie să apreciem că, pe lângă abundenţa textelor biblice şi a citatelor din magisteriu, se includ cântări şi poezii luate din liturghie şi din tradiţia religioasă a Bisericii. Acest lucru îi adaugă o notă de frumuseţe şi un colorit special, ce ne ajută să creăm o atmosferă propice rugăciunii.
Consider pedagogic şi foarte folositor, mai ales, faptul că în încheierea fiecărei teme, se propune un moment de reflecţie: „Pentru rugăciune şi aprofundare”.
După cum se poate vedea, ne aflăm în faţa unei opere de un conţinut profund şi mereu actual, dar care este o lectură simplă şi plăcută, ce caută să-l îndrume pe cititor pe un drum al reflecţiei spirituale menite să-i îmbunătăţească viaţa.