Această operă a lui Gianfranco Ravasi, profesor de exegeză vetero-testamentară la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrională şi la Seminarul Arhiepiscopal din Milano, pe de o parte, vrea să facă bilanţul acestei cercetări arătând toată lumina care a fost reflectată în aceste 150 de compoziţii ale Psaltirii. Dar, în acelaşi timp, strângând cele mai recente orientări ale cercetării, această operă se îndreaptă şi spre noi itinerare. În acest sens, va fi utilă trasarea planului de lectură urmărit constant de autor în comentariul fiecărui cânt psalmic. După acţiunea dificilă a versiunii care păstrează prospeţimea şi transparenţa poeziei în ciuda distanţei culturale a paginii antice şi orientale şi a frecventelor obscurităţi textuale, se încearcă descoperirea primei calităţi a psalmului, a primei sale provocări, a incidenţei sale primare. Se deschide în acest moment analiza propriu-zisă, care, deşi foloseşte cea mai rafinată tehnologie exegetică, se transformă mereu într-un comentariu limpede şi imediat. Un prim capitol este dedicat dimensiunii literare, adică reconstrucţiei structurii, adesea riguroase, care se manifestă printr-o "radiografie" îngrijită a poemului. Dar descoperirea acestei matrice nu poate avea loc fără să fi identificat tot coloritul ţesutului de simboluri care constituie aproape tot corpul poeziei. În acest sens, opera lui Ravasi se desprinde de aridele recompuneri doar la nivel lingvistic ce uită valoarea poetică, vie, umană şi întrupată în rugăciunea psalmică. Definite fiind genul, calitatea şi fascinaţia literară a cânturilor, autorul trece la lectura exegetică propriu-zisă, făcută după acel plan, izolată la început la nivel literar. Este al doilea capitol, adesea vast, cel specific pentru fiecare psalm: de aici, fiecare rugăciune reapare în faţa ochilor cititorului în toate nuanţele sale, chiar şi cele mai subtile, se luminează meandrele cele mai obscure şi dificultăţile numeroase de interpretare se transformă în cânt pentru credincioşii noştri de azi şi pentru oamenii care aşteaptă şi cercetează. De aceea, autorul vrea să recupereze, pe de o parte, intarsiile temelor biblice evocate de psalmi, care îi şi fac "compendiu şi sumă a întregului Vechi Testament", după cum scria sfântul Robert Belarmin; dar încearcă şi să arate influenţa lăsată de glasul şi de poezia psalmilor în literatura din toate timpurile, astfel încât erau simţiţi ca un cânt al întregii umanităţi. Pe această linie se dezvoltă examenul rezonanţelor creştine, personale şi ecleziale ale fiecărui psalm. Rugăciunea devine astfel laudă corală şi personală, legată de fapte şi zile: "Voi cânta Domnului în viaţa mea, voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi" (Ps 104,33; 146,2).